Tara Nuntilor | 0727.340.355 | contact@taranuntilor.ro
Întemeiată de coloniști greci din Milet în jurul anului 657 î.Hr. (după istoricul Eusebiu din Cezareea) sau 630 î.Hr. (după Skymnos), ca port la Marea Neagră și distrusă 14 secole târziu de invaziile avaro-slave, cetatea Histria este consideratǎ cel mai vechi oraș atestat de pe teritoriul României.
Numitǎ Histria (Istria) dupǎ numele grecesc al Dunǎrii (Istros), așezarea poseda instituții de educație fizică (gymnasion), cultural-artistice (museion), era înconjurată de un puternic zid de apărare şi alimentată cu apă prin conducte lungi de peste 20 de kilometri.
Pe plan politic, vechea cetate a luat parte la revolta orașelor pontice împotriva regelui macedonean Lisimah, la războiul împotriva Bizanțului și la conflictul care l-a opus pe Mithridates al VI-lea Eupator romanilor. În jurul anului 260 î.d.Hr., Histria s-a aliat cu cetatea Callatis pentru a smulge orașului Byzantion controlul asupra portului Tomis.
Beneficiind de o dezvoltare neîntreruptă timp de aproape 1300 ani, începând cu perioada greacă și terminând în perioada bizantină, cel mai probabil oraşul a fost abandanat din cauza colmatǎrii vechiului golf al Mării Negre, în care era amenajat portul.
Au rezistat timpului şi intemperiilor o micǎ parte din elementele care au fǎcut gloria Histriei : zidul de apărare, cu turnuri și bastioane, ruinele conservate ale templelor grecești din zona sacră, străzile pavate, cartierele de locuințe sau atelierele, termele, bazilicile civile și creștine. Dar cea mai importantǎ descoperire o reprezintǎ, fǎrǎ îndoialǎ, bazilica episcopală de la Histria, datând din secolul VI d.Hr, un edificiu de peste 60 de metri lungime și 30 de metri lățime. Ruinele scoase la luminǎ de arheologul Alexandru Suceveanu dovedesc faptul cǎ în secolele V - VI, Histria a ajuns la rangul de episcopie.
În prezent, în apropierea ruinelor s-a înfiinţat un muzeu, unde sunt expuse piese de arheologie greacă, romană şi bizantină, provenind din cercetările de la Histria şi din împrejurimi: amfore, inscripţii, vase ceramice, sticlă, podoabe, basoreliefuri elenistice . Programul de vizitare: vara: zilnic 9-20; iarna: zilnic 9-17.
Daniel Prodan