office@branche.ro       0727.340.355      0752.120.726

Branché Nr. 31, Februarie 2016


Tulburările de dezvoltare la copil, cauze şi efecte
Mărirea sânilor prin transfer autolog de grăsime
Încălţămintea şi sănătatea sistemului osos
Interviul lunii: Irina Anton, director Campus Medical Regina Maria Iaşi
Avantajele periajului zilnic
Conacul lui Maldăr
Delicii şi scofeturi: Papanaşi cu smântână şi dulceaţă de afine
Mănăstirea cu flori
La Ipoteşti frumos mai ninge…

La Ipoteşti frumos mai ninge…

 

La Ipoteşti a venit Eminescu ȋn ianuarie. Şi-a revăzut lacul codrilor albastru şi a cutreierat prin pădurea copilăriei, ȋncercȃnd să-i pătrundă din nou tainele. A venit l-a ei chemare, şi-a pus braţul sub cap s-asculte susurul apei, acum de gheaţă, ca atunci cȃnd era copil vrăjit de frumuseţile naturii de basm. Aici s-au născut comori; peste veacuri, trăinicia lor avea să ne ȋntoarcă paşii către acea căsuţă cu aer de conac, a cărui intrare e acoperită de ani şi la care se urcă pe nişte scări de mătase, ţesute din cuvinte meşteşugite, doine şi poveşti cu Feţi-Frumoşi din lacrimă. Ferestrele mici, ochi de lumină, strecoară printer rame doruri şi rȃsete curate de copii plecaţi după melci la mijlocul verii şi uitaţi prin răcoarea serii, cu umbre viorii pe deal. Poetul n-avea să uite defel cum liniştea moşiei căminarului din vremea cȃnd era copil i-a dăruit un licăr de lumină, ȋn timp ce traiul de boem ȋl sărăcea de bucurii. Şi lumina s-a ȋntins pȃnă spre cer, a-nvăluit Luceafărul c-o strălucire de neclintit, aşa cum suflul de iarnă ȋncremeneşte bolta cu ţintiri de-argint. De-atunci, tărȃmul poeziei s-a propăşit la Ipoteşti, un ţinut ȋn care codrii nu vor să fie tulburaţi. În fapt de seară, se-acoperă cu-aramă şi poleiesc vieţuitoare, se ȋnfăşoară-n linişte de mănăstire şi-ascultă buciumul din depărtare.
                                                                                                             Luisa Țuculeanu
“La Ipoteşti, în zori de zi,
Când fulgii începeau sǎ cearnǎ,
Pe cer Luceafǎr se ivi,
În miezul unei luni de iarnǎ”
(Gheorghe Ţuculeanu – Ninge la Ipoteşti)

La Ipoteşti a venit Eminescu ȋn ianuarie. Şi-a revăzut lacul codrilor albastru şi a cutreierat prin pădurea copilăriei, ȋncercȃnd să-i pătrundă din nou tainele. A venit l-a ei chemare, şi-a pus braţul sub cap s-asculte susurul apei, acum de gheaţă, ca atunci cȃnd era copil vrăjit de frumuseţile naturii de basm. Aici s-au născut comori; peste veacuri, trăinicia lor avea să ne ȋntoarcă paşii către acea căsuţă cu aer de conac, a cărui intrare e acoperită de ani şi la care se urcă pe nişte scări de mătase, ţesute din cuvinte meşteşugite, doine şi poveşti cu Feţi-Frumoşi din lacrimă. Ferestrele mici, ochi de lumină, strecoară printer rame doruri şi rȃsete curate de copii plecaţi după melci la mijlocul verii şi uitaţi prin răcoarea serii, cu umbre viorii pe deal. Poetul n-avea să uite defel cum liniştea moşiei căminarului din vremea cȃnd era copil i-a dăruit un licăr de lumină, ȋn timp ce traiul de boem ȋl sărăcea de bucurii. Şi lumina s-a ȋntins pȃnă spre cer, a-nvăluit Luceafărul c-o strălucire de neclintit, aşa cum suflul de iarnă ȋncremeneşte bolta cu ţintiri de-argint. De-atunci, tărȃmul poeziei s-a propăşit la Ipoteşti, un ţinut ȋn care codrii nu vor să fie tulburaţi. În fapt de seară, se-acoperă cu-aramă şi poleiesc vieţuitoare, se ȋnfăşoară-n linişte de mănăstire şi-ascultă buciumul din depărtare.                                                                                                             

 

Luisa Țuculeanu

 

“La Ipoteşti, în zori de zi,

Când fulgii începeau sǎ cearnǎ,

Pe cer Luceafǎr se ivi,

În miezul unei luni de iarnǎ”

(Gheorghe Ţuculeanu – Ninge la Ipoteşti)