Notice: Undefined offset: 0 in /home/brancher/public_html/articol.php on line 22

Notice: Undefined offset: 0 in /home/brancher/public_html/articol.php on line 23

Warning: getimagesize(poze/198-) [function.getimagesize]: failed to open stream: No such file or directory in /home/brancher/public_html/articol.php on line 23
Mănăstirea care a învins timpul
office@branche.ro       0727.340.355      0752.120.726

Branché Nr. 24, Iunie 2015


Vară impresionistă
Interviul lunii : Olivier Dumas
Cafeaua - beneficii și efecte asupra sănătății
Coronarografia selectivă
Tratamentul transpiraţiei excesive cu toxina botulinicǎ
Hipotiroidia și sarcina
Leacuri din grǎdinǎ: Leuşteanul
Mănăstirea care a învins timpul
Palatul de la Ruginoasa
Muzeul Satului Bucovinean
File de ierbar: Lavanda, aer de Provence
Locuri de poveste: Povestea unui tei de-argint
Frumuseţi de lângǎ noi: Bucovina Micǎ
Sorrento - Italia, Bella Italia

Mănăstirea care a învins timpul

 

 

Păngăraţi este cel mai vechi aşezământ ortodox din judeţul Neamţ. Se crede că numele mănăstirii vine de la un călugăr Pangratie (fără a avea vreo legătură cu ideea de “pângărire”) care, după cum afirma istoricul Nicolae Iorga, a dat şi numele pârâului din zonă. Mai aflăm din istoricul scris la cererea Mitropoliei Moldovei că în anul 1432 a venit aici un monah cu numele Simioan, smerit şi cu fapte bune, ce a locuit în pădurea aflată în apropierea acestui pârâu. Dar prima menţiune  a mănăstirii ca lăcaş monahal apare în anul 1458, an în care răsar şi primele sihăstrii sau mănăstiri ridicate de mari domnitori în secolul de aur al monahismului moldovenesc. E perioada de început a domniei voievodului Ştefan cel Mare, astfel încât găsim consemnat că a fost construită o biserică de lemn pe cheltuiala voievodului, cu hramul Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, dar incendiată mai târziu de turci (în anul 1476, în lupta de la Valea Albă).
Obştea mănăstirii de pe Valea Bistriţei a fost marcată de viaţa smerită a unor mari cuvioşi, precum Simeon sau Pangratie, despre care se presupune că s-a numărat printre ucenicii Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana. Cuviosul Simeon a aflat mare cinste în faţa domnitorului, al cărui sfetnic devenise (încă din timpul vieţii se învrednicise să aibă darul înainte-vederii şi al vindecării), drept pentru care, după mutarea sa în locaşurile cereşti, Ştefan i-a adus cu mare cinste sfintele moaşte în visteria sa.
În locul bisericii arse de turci Alexandru Lăpuşneanu a zidit altă biserică (anul 1560), în urma unei vedenii în care îi apare chiar ocrotitoul mănăstirii, sfântul Dimitrie. Un alt domnitor, Vasile Lupu, a adus îmbunătăţiri însemnate mănăstirii, înzestrând-o prin act voievodal. Din acea vreme se păstrează catapeteasma pictată de un egumen. În 1960 a vieţuit aici ultimul stareţ, după care lăcaşul a fost desfiinţat şi predat în mod forţat către Staţiunea de Cercetări Biologice şi Geografice. Abia în 1991 s-a reînfiinţat Mănăstirea Pângăraţi ca aşezământ de călugări. Astăzi, Pângăraţi este o mănăstire care poartă amprenta ctitorilor ei şi stilul celor trei secole marcante pentru istoria lăcaşului: secolul al XV-lea, al XVII-lea şi, în prezent, secolul XXI. Noile construcţii îi dau o altă înfăţişare (care a învins timpul şi vitregiile lui), incluzând alei de acces către o ctitorie aşezată pe un piedestal în mijlocul naturii sălbatice, care o înalţă spre cerul plin de lumină. Aici lumina este mai blândă şi mai albă.

Păngăraţi este cel mai vechi aşezământ ortodox din judeţul Neamţ. Se crede că numele mănăstirii vine de la un călugăr Pangratie (fără a avea vreo legătură cu ideea de “pângărire”) care, după cum afirma istoricul Nicolae Iorga, a dat şi numele pârâului din zonă. Mai aflăm din istoricul scris la cererea Mitropoliei Moldovei că în anul 1432 a venit aici un monah cu numele Simioan, smerit şi cu fapte bune, ce a locuit în pădurea aflată în apropierea acestui pârâu. Dar prima menţiune  a mănăstirii ca lăcaş monahal apare în anul 1458, an în care răsar şi primele sihăstrii sau mănăstiri ridicate de mari domnitori în secolul de aur al monahismului moldovenesc. E perioada de început a domniei voievodului Ştefan cel Mare, astfel încât găsim consemnat că a fost construită o biserică de lemn pe cheltuiala voievodului, cu hramul Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, dar incendiată mai târziu de turci (în anul 1476, în lupta de la Valea Albă).

 

 

Obştea mănăstirii de pe Valea Bistriţei a fost marcată de viaţa smerită a unor mari cuvioşi, precum Simeon sau Pangratie, despre care se presupune că s-a numărat printre ucenicii Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana. Cuviosul Simeon a aflat mare cinste în faţa domnitorului, al cărui sfetnic devenise (încă din timpul vieţii se învrednicise să aibă darul înainte-vederii şi al vindecării), drept pentru care, după mutarea sa în locaşurile cereşti, Ştefan i-a adus cu mare cinste sfintele moaşte în visteria sa.

 


În locul bisericii arse de turci Alexandru Lăpuşneanu a zidit altă biserică (anul 1560), în urma unei vedenii în care îi apare chiar ocrotitoul mănăstirii, sfântul Dimitrie. Un alt domnitor, Vasile Lupu, a adus îmbunătăţiri însemnate mănăstirii, înzestrând-o prin act voievodal. Din acea vreme se păstrează catapeteasma pictată de un egumen. În 1960 a vieţuit aici ultimul stareţ, după care lăcaşul a fost desfiinţat şi predat în mod forţat către Staţiunea de Cercetări Biologice şi Geografice. Abia în 1991 s-a reînfiinţat Mănăstirea Pângăraţi ca aşezământ de călugări. Astăzi, Pângăraţi este o mănăstire care poartă amprenta ctitorilor ei şi stilul celor trei secole marcante pentru istoria lăcaşului: secolul al XV-lea, al XVII-lea şi, în prezent, secolul XXI. Noile construcţii îi dau o altă înfăţişare (care a învins timpul şi vitregiile lui), incluzând alei de acces către o ctitorie aşezată pe un piedestal în mijlocul naturii sălbatice, care o înalţă spre cerul plin de lumină. Aici lumina este mai blândă şi mai albă.


Luisa Ţuculeanu