“Pe drumuri de munte”

Pe drumuri de munte

Răcoarea serilor de vară învăluie tainic străduţele cufundate în liniştea patriarhală a târgului aflat la poalele Pietricicăi. La masa de lucru, cu ferestrele larg deschise, doi ochi mici, verzi, fac ultimele adnotări. Rotocoale de fum îşi încep ascensiunea imediat ce sunt lansate sporadic de “ciclopul cu barbă gălbuie”. Un oftat adânc, o privire amară spre trecut... Nici de această dată “Pe drumuri de munte” nu va ajunge în mâinile cititorilor. Prima ediţie a fost “învinsă” de neatenţia corectorului, a doua de “vitejia” nesăbuită a lui Prometeu. O nouă privire amară, o nouă tăcere homerică...

Calistrat Hogaş sau “Coconu Calistrat”, cum îl vor numi peste ani prietenii de la Viaţa românească, devine “nemţean” în toamna anului 1869, când obţine prin concurs o catedră la nou înfiinţatul gimnaziu comunal din Piatra Neamţ. Farmecul dulce al toamnei din acest colţ mirific îl va fascina pentru tot restul vieţii, iar întreaga lui existenţă va fi iremediabil legată de constelaţia pădurilor de argint, de susurul izvoarelor cristaline adăpostite de umbra munţilor. Deşi de-a lungul vieţii va mai face “popasuri” la Tecuci (oraşul natal), Iaşi, Alexandria, enigmatica vibraţie a târgul său drag, îl va readuce invariabil pe meleaguri nemţene. Natura şi tainele ei vor deveni leitmotivul celor două volume emblematice (”Amintiri dintr-o călătorie” şi “În munţii Neamţului”), care au adus o notă personală, o strălucire aparte memorialisticii de călătorie.

La distanţă de aproape un secol, Sidonia Calistrat, fiica scriitorului şi autoarea lui “Tataia” , donează statului casa părintească şi întreaga proprietate, cerând, prin testament, păstrarea arhitecturii originale. Dorinţa Sidoniei este o prelungire a nostalgiei lui Hogaş de a “îmbrăţişa” etern timpul, locurile şi oamenii...

Prin ferestrele închise, doi ochi verzi privesc melancolic freamătul frunzelor din grădină. Orologiul bate fix ora 22.00... Pisicuţa, cu paşii ei mărunţi, dar siguri, ia în piept muntele, iar o pălărie mare, “cât roata carului”, se îndârjeşte să cucerească un nou vârf uitat de vreme... doar aşa, de plăcerea călătoriei.

Ionuţ Bădărău