Notice: Undefined offset: 0 in /home/brancher/public_html/articol.php on line 22

Notice: Undefined offset: 0 in /home/brancher/public_html/articol.php on line 23

Warning: getimagesize(poze/147-) [function.getimagesize]: failed to open stream: No such file or directory in /home/brancher/public_html/articol.php on line 23
Sărbătorile de iarnă la Panaci
office@branche.ro       0727.340.355      0752.120.726

Branché Nr. 19, decembrie 2014


Interviul lunii: Mihai Gǎinuşǎ
Mese de sărbători fără (t)erori - Trusa medicală de acasă
Hipertensiunea arterială – diagnostic şi recomandări utile
Genţi, valize şi accesorii
Sărbătorile de iarnă la Panaci
Mănăstirea Doamnei
Un decembrie magic
Frumuseţi de lângǎ noi: Pasul Tihuţa

Sărbătorile de iarnă la Panaci

Sărbătorile  de iarnă se apropie cu pași repezi, magia Crăciunului și a Anului Nou ne învǎluie, amintindu-ne de anii copilăriei, de emoţia împodobirii bradului, de clipa la care visam să-l întâlnim pe Moş Crăciun, de colinde, de vâscul din pragul uşii.
Comuna Panaci din județul Suceava, asemenea aşezǎrilor de la munte,  păstrează vii tradițiile și obiceiurile vechi de sute de ani, reiterate prin serbări, colinde, dansuri artistice, plugușoare, sorcove sau scenete de teatru. În ajunul Crăciunului, preotul din sat vine cu dascălul  bisericii, însoţit de grupuri de copii, pentru a stropi casele cu aghiazmă, a binecuvânta și a vesti minunea Nașterii Domnului. Gazdele bucuroase primesc vestitorii cu bani, nuci, covrigi, dulciuri, mere. 
În cele 3 zile de Crăciun se merge cu Steaua, cu Irozii, rememorând  scene din momentul Nașterii Domnului. Stelarii, copii mai mici sau mai mari, poartă “Steaua” în costume albe cu panglici multicolore, cântând tradiţionalul „Steaua sus răsare”. Acesta este reprezentată fizic printr-o stea, pe schelet de lemn, având 4-5-6-8 colțuri, lanțuri de hârtie colorată şi un clopoțel.  În centrul stelei este pusă o icoană de hârtie cu Nașterea Domnului, Fecioara cu Pruncul sau numai Iisus. 
 Pe 29 decembrie, la Căminul Cultural Panaci, se organizează festivalul Porniți Plugul Feți – Frumoși, unde se adună localnici, turiști, pentru a asculta colinde, cântări bisericești (corul bărbătesc din comună), Steaua, Irozii, Plugușorul, Sorcova şi a asista la Jocul Caprei, dansuri populare (ansamblul Bujorul de Munte), piese de teatru (grupul de copii Mlădițe).
Umblatul cu plugușorul începe în ajunul Anului Nou, copiii își procură clopote, bice, buhai. Ajungând sub fereastra casei unui gospodar, copiii încep a ura, agită clopotele, plesnesc din bici și trag de buhai (o putinică sau o cofă, legată la gură cu o piele de vită, la mijlocul pieii se face o gaură prin care se trece părul de cal, iar prin frecarea părul cu mâna umezită, buhaiul scoate un sunet cu care se acompaniază  urarea). Tot în Ajunul Anului Nou pleacă prin comună și Capra (mascații). Toți componenții bandei au costumații de o inegalabilă fantezie, întruchipând cele mai bizare creaturi, stârnesc larmă și fac tot felul de ghidușii. 
Sărbătorile de iarnă se încheie, conform tradiţiei, cu Boboteaza și Sfântul Ioan. 

Sărbătorile  de iarnă se apropie cu pași repezi, magia Crăciunului și a Anului Nou ne învǎluie, amintindu-ne de anii copilăriei, de emoţia împodobirii bradului, de clipa la care visam să-l întâlnim pe Moş Crăciun, de colinde, de vâscul din pragul uşii.



Comuna Panaci din județul Suceava, asemenea aşezǎrilor de la munte,  păstrează vii tradițiile și obiceiurile vechi de sute de ani, reiterate prin serbări, colinde, dansuri artistice, plugușoare, sorcove sau scenete de teatru. În ajunul Crăciunului, preotul din sat vine cu dascălul  bisericii, însoţit de grupuri de copii, pentru a stropi casele cu aghiazmă, a binecuvânta și a vesti minunea Nașterii Domnului. Gazdele bucuroase primesc vestitorii cu bani, nuci, covrigi, dulciuri, mere. 



În cele 3 zile de Crăciun se merge cu Steaua, cu Irozii, rememorând  scene din momentul Nașterii Domnului. Stelarii, copii mai mici sau mai mari, poartă “Steaua” în costume albe cu panglici multicolore, cântând tradiţionalul „Steaua sus răsare”. Acesta este reprezentată fizic printr-o stea, pe schelet de lemn, având 4-5-6-8 colțuri, lanțuri de hârtie colorată şi un clopoțel.  În centrul stelei este pusă o icoană de hârtie cu Nașterea Domnului, Fecioara cu Pruncul sau numai Iisus.


 
 Pe 29 decembrie, la Căminul Cultural Panaci, se organizează festivalul Porniți Plugul Feți – Frumoși, unde se adună localnici, turiști, pentru a asculta colinde, cântări bisericești (corul bărbătesc din comună), Steaua, Irozii, Plugușorul, Sorcova şi a asista la Jocul Caprei, dansuri populare (ansamblul Bujorul de Munte), piese de teatru (grupul de copii Mlădițe).



Umblatul cu plugușorul începe în ajunul Anului Nou, copiii își procură clopote, bice, buhai. Ajungând sub fereastra casei unui gospodar, copiii încep a ura, agită clopotele, plesnesc din bici și trag de buhai (o putinică sau o cofă, legată la gură cu o piele de vită, la mijlocul pieii se face o gaură prin care se trece părul de cal, iar prin frecarea părul cu mâna umezită, buhaiul scoate un sunet cu care se acompaniază  urarea). Tot în Ajunul Anului Nou pleacă prin comună și Capra (mascații). Toți componenții bandei au costumații de o inegalabilă fantezie, întruchipând cele mai bizare creaturi, stârnesc larmă și fac tot felul de ghidușii. Sărbătorile de iarnă se încheie, conform tradiţiei, cu Boboteaza și Sfântul Ioan.

 

Primǎria Panaci

Tel. 0230.576.525, fax 0230576653

primariapanaci@yahoo.com

www. panaci.ro

 


Material realizat în cadrul proiectului european “Promovarea la nivel naţional a resurselor turistice din zona Comunei Panaci, judeţul Suceava, cod SMIS 28833”.