Notice: Undefined offset: 0 in /home/brancher/public_html/articol.php on line 22

Notice: Undefined offset: 0 in /home/brancher/public_html/articol.php on line 23

Warning: getimagesize(poze/176-) [function.getimagesize]: failed to open stream: No such file or directory in /home/brancher/public_html/articol.php on line 23
Tinerețe fără bătrȃnețe și viață fără de moarte
office@branche.ro       0727.340.355      0752.120.726

Branché Nr. 22, Aprilie 2015


Embolizarea fibromului uterin
De Paști, cu lumină
Vaccinarea călătorilor într-o lume în permanentă mişcare
Diabetul gestaţional
În lumea sonetului
Tinerețe fără bătrȃnețe și viață fără de moarte
Frumuseţi de lângǎ noi: Poiana Narciselor
Invitaţie în Maroc: PAȘTE 2015

Tinerețe fără bătrȃnețe și viață fără de moarte

 

Mănăstirea Durău este o veche aşezare monahală, situată la poalele Ceahlăului, la 5 kilometri de cascada Duruitoarea (de la numele căreia s-ar fi inspirat). Schitul de maici care a existat aici ȋncă din veacul al XVII-lea a fost transformat ȋn schit de călugări. Ȋn 1959, mănăstirea este desființată și devine biserică de mir. Din 1991 ajunge din nou mănăstire pentru maici, fiind adusă o obște de 20 de monahii de la Văratec.
Biserica (avȃnd hramul Buna Vestire) este zidită din piatră și cărămidă, iar arhitectura ei ȋmbină unele elemente tradițional-moldovenești cu altele ceva mai noi. Planul bisericii urmează tiparul clasic, ȋn formă de cruce, cu două abside laterale și o a treia la altar. Catapeteasma, pictată la Constantinopol, este sculptată ȋn lemn de tei aurit. 
Pictura este deosebită și o particularizează ȋntre alte așezări monahale. Pridvorul bisericii a fost realizat de pictori amatori, dar pronaosul, naosul și altarul au fost pictate, ȋn 1935, de cȃțiva studenți și absolvenți ai Academiei de Arte Frumoase din Iași. Printre aceștia s-a numărat și maestrul de mai tȃrziu Corneliu Baba, alături de dascălul și mentorul lor, Nicolae Tonitza. Ceea ce frapează e abordarea cu totul inedită: personajele sunt mult umanizate și poartă veșminte cu specific popular romȃnesc. Chipurile au o seninătate aparte, sunt luminoase și blȃnde, capătă o anumită imponderabilitate care sugerează latura diafană, nepămȃnteană a sfinților. Cromatica vine ȋn sprijinul acestei atmosfere și creează, prin transparențe, rafinamente și subtilități greu de obținut ȋn alte condiții, ideea de liniște sacră, tinerețe fără bătrȃnețe și viață fără de moarte, așa după cum deapănă firul povestirii basmul nostru de căpătȃi, cu adȃnci influențe din sfera mentalității creștine.
Astfel, Nașterea Mȃntuitorului (cu ochi de copil desprins din picturile lui Tonitza) pare a fi ilustrată undeva aproape de piscul Ceahlăului, la poale aflȃndu-se zugrăviţi păstorii care s-ar pregăti de drumul transhumanței, îmbrăcaţi ȋn costum popular, asemenea ciobanilor din vremuri ancestrale, nedespărţiţi de oile cu ȋnsușiri umane, precum ȋn doina mioritică. Ȋnchinarea lor ȋn fața Fecioarei care ţine în braţe Pruncul Sfânt e ȋnchinarea unui neam ȋn fața divinității, a lui Dumnezeu “drăguțul”, cum e chemat ȋn popor Mȃntuitorul. 
                                                                                              Luisa Ṭuculeanu

 

 

Mănăstirea Durău este o veche aşezare monahală, situată la poalele Ceahlăului, la 5 kilometri de cascada Duruitoarea (de la numele căreia s-ar fi inspirat). Schitul de maici care a existat aici ȋncă din veacul al XVII-lea a fost transformat ȋn schit de călugări. Ȋn 1959, mănăstirea este desființată și devine biserică de mir. Din 1991 ajunge din nou mănăstire pentru maici, fiind adusă o obște de 20 de monahii de la Văratec.

 

Biserica (avȃnd hramul Buna Vestire) este zidită din piatră și cărămidă, iar arhitectura ei ȋmbină unele elemente tradițional-moldovenești cu altele ceva mai noi. Planul bisericii urmează tiparul clasic, ȋn formă de cruce, cu două abside laterale și o a treia la altar. Catapeteasma, pictată la Constantinopol, este sculptată ȋn lemn de tei aurit. 

 

Pictura este deosebită și o particularizează ȋntre alte așezări monahale. Pridvorul bisericii a fost realizat de pictori amatori, dar pronaosul, naosul și altarul au fost pictate, ȋn 1935, de cȃțiva studenți și absolvenți ai Academiei de Arte Frumoase din Iași. Printre aceștia s-a numărat și maestrul de mai tȃrziu Corneliu Baba, alături de dascălul și mentorul lor, Nicolae Tonitza. Ceea ce frapează e abordarea cu totul inedită: personajele sunt mult umanizate și poartă veșminte cu specific popular romȃnesc. Chipurile au o seninătate aparte, sunt luminoase și blȃnde, capătă o anumită imponderabilitate care sugerează latura diafană, nepămȃnteană a sfinților. Cromatica vine ȋn sprijinul acestei atmosfere și creează, prin transparențe, rafinamente și subtilități greu de obținut ȋn alte condiții, ideea de liniște sacră, tinerețe fără bătrȃnețe și viață fără de moarte, așa după cum deapănă firul povestirii basmul nostru de căpătȃi, cu adȃnci influențe din sfera mentalității creștine.

 

Astfel, Nașterea Mȃntuitorului (cu ochi de copil desprins din picturile lui Tonitza) pare a fi ilustrată undeva aproape de piscul Ceahlăului, la poale aflȃndu-se zugrăviţi păstorii care s-ar pregăti de drumul transhumanței, îmbrăcaţi ȋn costum popular, asemenea ciobanilor din vremuri ancestrale, nedespărţiţi de oile cu ȋnsușiri umane, precum ȋn doina mioritică. Ȋnchinarea lor ȋn fața Fecioarei care ţine în braţe Pruncul Sfânt e ȋnchinarea unui neam ȋn fața divinității, a lui Dumnezeu “drăguțul”, cum e chemat ȋn popor Mȃntuitorul.                                                                                              


Luisa Ṭuculeanu