office@branche.ro       0727.340.355      0752.120.726

Branché Nr. 59, iunie 2018


Calendar pentru sănătatea sânilor
Părinți de adolescenți
Cinci metode simple şi sănătoase de a reduce porţiile
Copilul, ca o maşină ?!
Ce sunt crampele musculare?
De ce e bine să consumăm prune?
Pintenii calcaneeni – “ciocurile din talpă”
15 reguli de bază pentru sănătatea emoţională a copiilor noştri
Alergie, intoleranţǎ sau iritaţie?

Copilul, ca o maşină ?!

 

Autor: Magdalena Ciucă, psiholog

www.psiholog-de-suflet.ro

 

Există momente în care părinţii au impresia că s-a întâmplat ceva grav cu copilul lor. Vârsta copilului diferă, poate avea 3 ani, sau poate avea 13-16 ani (când vine vorba de adolescent). Și pentru că sunt convinşi că în interiorul copilului s-a deteriorat ceva, vin cu el la psiholog, ca şi cum ar duce maşina la reparat. Părinţii sunt nemulţumiţi, pentru că la un moment dat, aşa ca din senin, copilul lor a început să facă lucruri care nu erau în „program”: minte, fură, vorbeşte urât, nu mai învaţă bine, este agresiv cu alţi copii sau cu familia… „ce să mai vorbim, ne face de râs!”

 

Când încerc să le explic cât de important este mediul familial şi că tot ce se întâmplă cu el (copilul) este ca urmare a ceea ce a primit din familie, se uită ciudat, ca şi cum nu ar da crezare vorbelor mele, ba mai mult sunt indignaţi pentru că ei s-au străduit / se străduiesc să-l înveţe doar lucruri folositoare şi frumoase. Oare de unde a învăţat? Este ca şi cum am crede că un copăcel poate influenţa vremea şi nu invers. Da, un vânt puternic poate rupe crengile unui copăcel şi chiar îl poate scoate din rădăcini. Dar acelaşi copăcel nu poate aduce ploaia, chiar dacă are nevoie de apă. Oare de unde a învăţat (se întreabă părintele)?

 

Într-o zi eram la cumpărături. La raionul cu dulciuri o mamă cu un băiat de 10 ani s-a „autoservit” cu un pumn de bomboane mici de ciocolată, pe care le-a consumat pe loc împreună cu băiatul ei (nu mai avea răbdare să le cântărească şi să le plătească). Era toată un zâmbet, plină de mândrie pentru fapta ei curajoasă. Oare ce se va întâmpla cu acest băiat la maturitate sau, poate, chiar mai devreme? Modelul: „atunci când nu eşti văzut, nu eşti pedepsit” sau vorba românului: „hoţul neprins este negustor cinstit”.

 

Într-o familie discuţiile între părinţi se poartă cu sonorul dat la maxim. Cel care reuşeşte să-şi impună punctul de vedere este cel care are glasul mai puternic şi reuşeşte să-l acopere pe celălalt (în cazul de faţă – mama). Mama vine cu adolescenta de 13 ani la psiholog pentru că nu o mai poate ţine în frâu, a început să ţipe la părinţii ei şi să-şi impună punctul de vedere folosind cuvinte triviale. Oare de unde o fi învăţat?

 

O adolescentă de 14 ani este adusă la psiholog pentru că şi-a început viaţa sexuală cu un coleg, fără „acordul” mamei. Mama e foarte supărată şi spune că nu mai ştie ce să facă cu aceasta adolescenta care a luat-o razna. Din discuţiile cu adolescenta reiese că nu şi-a dorit altceva decât să atragă atenţia asupra ei, că are nevoie de cineva care să o asculte (ambii pariţi lucrează de dimineaţă până seara într-un mare en-gros), iar acest coleg/iubit şi-a făcut timp să fie cu ea, să o înţeleagă şi să-i arate (în felul lui) dragostea de care avea atâta nevoie. Iată cuvintele adolescentei către mama ei: „te rog nu-mi mai cumpăra atâtea haine, nu am nevoie de ele, vreau să stai cu mine, atâta îţi cer !”. Desigur, dacă ar fi cunoscut limbajul de iubire potrivit ficei ei (timp petrecut împreună) nu s-ar fi ajuns aici.

 

Un băiat a fost mutat de mama lui, din gradiniţă în grădiniţă, încă de la 3 ani, pe motivul că „educatoarele se uitau urât la el şi nu erau suficient de pregătite profesional, pentru nivelul lui de inteligenţă”. Acum, la clasa pregătitoare, copilul nu se putea adapta colectivului, avea un aer de superioritate (oare de ce ?) şi se purta agresiv cu ceilalţi colegi. Mama l-a adus la psiholog pentru a i se confirma că motivul pentru care băiatul ei nu este acceptat şi nu se poate integra în colectivitate, este IQ-ul lui foarte ridicat în comparaţie cu ceilalţi copii...

 

Ceea ce am vrut să spun prin exemplele de mai sus, este că nu poţi duce copilul la psiholog aşa cum duci maşina la reparat, pentru că după ce se termină consilierea (repararea) acel copil se întoarce în mediul lui de acasă, iar schimbările în comportament se produc şi sunt de durată numai dacă se schimba ceva în mediul familial. Fiecare copil este o oglinda (prin atitudine, vocabular, mimică, valori respectate…) a familiei din care provine.

 

Deci, atenţie părinţi la modelul pe care-l transmiteţi!