office@branche.ro       0727.340.355      0752.120.726

Branché Nr. 56, Martie 2018


Usturoiul verde
Îndulcitorii artificiali pot provoca diabet de tip II
Alimente sănătoase care pot îngrăşa
Pericolul din pantofi!
Istoria Sfintei Mănăstiri Frăsinei
Ce este întinderea musculară?
Parizer fără adaos de nitrit
Ţelina, aliatul imunităţii
Alergiile la copii

Pericolul din pantofi!

 

Codul bunelor maniere spune că musafirii nu trebuie să se descalţe când vin în vizită. Cum rămâne, însă, cu microbii "culeşi" pe talpa pantofilor?

 

Specialiştii din cadrul Universităţii Arizona au realizat un studiu, condus de microbiogul dr. Charles Gerba, în colaborare cu cercetătorul Jonathan Sexton, examinând microbii de pe pantofi şi analizând ce pericole pot apărea dacă intrăm în casă încălţaţi. Întregul experiment a constat din trei etape. Mai întâi, cercetătorii au verificat 26 de pantofi care au fost purtaţi timp de trei luni, pe care au găsit, în medie, 421.000 de bacterii, printre cele mai periculoase numărându-se Escherichia Coli, responsabilă de infecţiile digestive, diaree şi chiar meningită, Klebsiella pneumoniae, care poate produce infecţii urinare, pneumonii sau septicemii, sau Serratia ficaria, şi aceasta cauzoare de afecţiuni ale aparatelor urinar şi respirator.

 

Toate acestea, „culese“ de pe trotuare, din pe podelele restaurantelor, ale toaletelor publice sau din diverse alte locuri murdare, pot supravieţui pe încălţări zile sau chiar săptămâni şi devin o ameninţare pentru sănătatea noastră dacă ajung să contamineze spaţiul personal. Într-o a doua etapă a studiului, cei doi au vrut sa vadă în ce măsură bacteriile de pe încălţăminte ar putea contamina şi alte suprafeţe. Aşa că au pus un voluntar să umble pe mai multe plăci de gresie curate, făcând câte un pas pe fiecare.

 

Concluzia? Transferul bacteriilor s-a făcut în mai multe de 90% din cazuri. Mai mult, susţin autorii studiului, încălţămintea s-a dovedit a fi un loc propice pentru dezvoltarea acestor microorganisme, mai bun chiar şi decât toaleta. Următorul pas a fost să stabilească dacă spălarea încălţămintei poate "salva" în vreun fel situaţia. 10 perechi de încălţăminte au fost purtate de către 10 voluntari, după care au fost curăţate cu apă rece şi detergent de rufe. Demersul s-a dovedit a fi extrem de eficient, având în vedere că bacteriile de pe pantofi s-au diminuat cu 99 procente. O altă modalitate prin care vă puteţi asigura cel mai înalt standard de igienă în locuinţă şi un mediu de viaţă sănătos este să curăţaţi regulat pardoseala cu aparatele cu aburi şi să spălaţi covoarele.

 

Sursa: adevarul.ro