office@branche.ro       0727.340.355      0752.120.726

Branché Nr. 37, August 2016


Ultima inovație în prevenția și diagnosticul cancerului de piele, acum la Arcadia
Cauzele apariției afecțiunilor varicoase
Investigaţia prin Rezonanţă magnetică nucleară
Este înfometarea o soluţie?
Acneea şi alimentaţia
Vaccinul universal
Psihoterapia de cuplu - o necesitate actuală
Se călătoreşte vara
Interviu: ing. Lenuţa Chiriţă, coordonatorul Festivalului Internaţional al Muzicii Mecanice
Expo B37
Râşca, mǎnǎstirea din calea vulturilor
Muzeul Victor Babeş

Râşca, mǎnǎstirea din calea vulturilor

"Pusă subt o sprinceană de braniște, la marginea șesului, întemeiată de episcopul Macarie al Romanului în zilele lui Petru Rareș", aşa cum o descrie Alexandru Vlahuţǎ în peregrinǎrile sale prin munţii Sucevei, mǎnǎstirea Râşca se înalţǎ seninǎ spre cer. Victorioasǎ în lupta cu timpul şi vitregiile istorice, aşezǎmântul este ocrotit de Sfântul Ierarh Nicolae, fǎcǎtorul de minuni. Distrusă din temelie și pustiită de către tătari în 1510 și 1512 și apoi în 1538 de către turcii lui Soliman Magnificul, Mănăstirea Bogdănești, cum se numea la începuturi, nu a mai putut fi reconstruită  pe locul ales de cǎtre domnitorul Bogdan I al Moldovei, vechea obşte fiind mutatǎ  pe un deal aflat dincolo de râul Râșca.

 

 După învingerea lui Ioan Vodă cel Cumplit în Bătălia de la Roșcani din 11 iulie 1572, turcii și tătarii au invadat Moldova. Legenda spune cǎ, în faţa nǎvǎlitorilor, călugării au coborât clopotele din turn și le-au aruncat în iazul din fața mănăstirii, ca nu cumva să facǎ păgânii gloanțe din ele. Prădată  şi profanatǎ, sfânta mǎnǎstire rămâne în ruină timp de aproape 40 ani, fiind adusǎ la viaţǎ de marele vornic al Țării de Jos, Costea Băcioc, cel care avea sǎ o reconstruiascǎ şi sǎ o împodobeascǎ cu noi adoare.


Însǎ liniştea şi statornicia aşezǎmântului aveau sǎ fie din nou puse la grea încercare, asemenea rǎbdǎtorului Iov, fiind jefuit în mai multe rânduri de tǎtari, începutul secolului al XVIII-lea gǎsindu-l din nou pustiit şi vǎduvit de odoarele de preţ. Se îmbracǎ în hainǎ de sǎrbǎtoare pe vremea mitropolitului Veniamin Costachi (1803-1842)  şi a stǎreției  arhimandritului Isaia, când se fac, după cum arată și inscripția pusă atunci, numeroase lucrări de renovare a bisericii, aşezând  la loc de cinste, pe peretele nordic al pridvorului, tabloul ctitorilor: Petru Rareș și familia sa, condusǎ de Sfântul Ierarh Nicolae, spre a închina biserica Mântuitorului, care binecuvinteazǎ.  În pridvorul bisericii, sub ocnița tabloului votiv,  se observǎ piatra de mormânt a episcopului Macarie, cel care a înscris în file de letopiseț povestea anilor de domnie ai ocrotitorului său, precum și lespedea funerară a mamei lui Alexandru Lăpușneanu, sângerosul domnitor al cǎrui chip este  admirabil zugrǎvit în nuvela lui Costache Negruzzi.


 Turnul clopotniță, datând, se pare, din secolul al XVII-lea, nu mai simbolizeazǎ dorul de ascensiune, îmbrǎţişarea nemǎrginitǎ a spaţiului mioritic, devenind  mai curând martor tǎcut şi statornic, în aşteptarea de vremuri paşnice. Din ordinul domnitorului Mihail Sturdza, în anul 1844, a fost închis aici timp de șase luni, marele istoric și om de stat Mihail Kogălniceanu, îndepǎrtat pentru vederile sale politice inovatoare.


 Distrusǎ de un incendiu în 1921, mănăstirea a renǎscut din propria cenuşǎ, ca de atâtea ori  de-a lungul vremii. Noi lucrări de restaurare au avut loc şi între anii 1965-1968 (în special la turnul clopotniță și la zidul de incintă) și 1972-1991 prin purtarea de grijă a mitropoliților Iustin Moisescu și Teoctist Arăpașu, deveniți ulterior patriarhi ai României.


 Printre monahii care au viețuit la manǎstirea Râşca ar trebui mentionaţi Antonie Plămădeală (viitor mitropolit al Ardealului) și Calinic Dumitriu (stareț al acestei mănăstiri și viitor episcop). De asemenea, regǎsim aici, spre închinare, pǎrticele din sfinte moaşte (Sfântul Nicolae, Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, Sfântul Serafim de Sarov, capul Sfântului Modest) și din lemnul Sfintei Cruci, papucul Sfântului Spiridon, precum şi douǎ icoane fǎcǎtoare de minuni ale Maicii Domnului grabnic ajutǎtoare, de o frumuseţe cereascǎ.


Decorația picturală a bisericii, reînnoitǎ în 1827, redǎ pe alocuri modelele originare. S-au păstrat, astfel, în absida altarului, scene din viața Sfintei Fecioare Maria și Împărtășirea Apostolilor, iar pe pereții naosului reprezentări din Viața și Patimile Mântuitorului. Pictura exterioară, prin cele două mari compoziții de pe peretele sudic, Judecata de apoi (care trimit la fresca cu acelaşi nume de la Voroneţ) și Scara Sfântului Ioan Climax, amintesc maniera de tratare a acestor subiecte de către pictorii epocii lui Petru Rareș.


 Spaţiu eteroclit, Mǎnǎstirea Râşca,  al cǎrei hram se sǎrbǎtoreşte  pe 14 septembrie,  adunǎ laolaltǎ forme de influenţǎ munteneascǎ şi orientalǎ, profile de tip renascentist, dar mai presus de toate, credinţa şi nǎdejdea cǎ poate învinge timpul, istoria şi vitregiile, asemenea coloanei infinitului care pare sǎ-şi gǎsescǎ corespondent pe arcadele care boltesc lǎcaşul.


Luisa Ţuculeanu